Introducere

Genuri literare

A. Genul epic = genul literar în care autorul își transmite ideile în mod indirect, prin intermediul personajelor și al acțiunii.

Instanțele comunicării narative:

• Autorul = persoana reală care scrie textul
• Naratorul = vocea care povestește textul
  • subiectiv – de persoana I, este în același timp și personaj
  • obiectiv – este o voce impersonală
• Principalul mod de expunere în cadrul genului epic: narațiunea.

Specii epice:

• Schiţa – povestire foarte scurtă, cu un singur fir epic și puține personaje, ce surprinde trăsăturile fundamentale ale personajelor.

Exemplu: I. L Caragiale, „Dl. Goe”

• Basmul – specie epică de întindere mică, în care apar personaje cu puteri supranaturale și în care binele învinge.

Exemplu: „Prâslea cel voinic și merele de aur”

• Nuvela – specie epică de întindere medie, ce dezvăluie un personaj obișnuit ce trece prin situații neobișnuite, ce determină schimbarea caracterului său.

Exemplu: Costache Negruzzi, „Alexandru Lăpuşneanul”

    I. L Caragiale, „Două loturi”

• Roman – specia epică de mare întindere, cu acțiune desfășurată pe mai multe fire narative (planuri epice) și cu multe personaje.

Exemplu: Mihail Sadoveanu, „Baltagul”

B. Genul liric – genul literar în care autorul își transmite sentimentele în mod direct, apelând la figuri de stil de stil și imagini artistice, exprimându-se prin vocea eului liric.

Figuri de stil:

Epitetul – Figura de stil care numește însușiri deosebite, aparte.

Exemplu: „văzduhul tămâiet” (M. Eminescu, „Călin – file de poveste”)

Comparația – Procedeu artistic care constă în alăturarea a doi termeni (obiecte, persoane, idei, fenomene, acțiuni etc.) cu scopul de a li se releva trăsăturile asemănătoare.

Exemplu: „luna, ca o vatră de jăratic” (M. Eminescu, „Călin – file de poveste”)

Metafora – figura de stil prin care se trece de la sensul obișnuit al unui cuvânt la un alt sens, prin intermediul unei comparații subînțelese.

Exemplu: „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, / prin care trece albă regina nopții moartă.” (M. Eminescu)

Antiteza – figura de stil care constă în opoziția dintre două cuvinte fapte, personaje, idei, situații menite să se reliefeze reciproc.

Exemplu: „Bun și rău, sceptic și cucernic , milos și crud” (A. Vlahuță)

Alegoria – figura de stil alcătuită dintr-o înșiruire de metafore, comparații, personificări, formând o imagine unitară în care poetul sugerează noțiuni abstracte prin intermediul concretului.

Exemplu: „Într-o grădină/ Lâng-o tulpină,/ Zării o floare ca o lumina. / S-o tai se strică!/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul și mi-o rădică.” (Ienăchiță Văcărescu)

Hiperbola – figură de stil care exagerează, mărind sau micșorând trăsăturile unei ființe, ale unui lucru, fenomen sau eveniment, pentru a-i impresiona pe cititori.

Exemplu : „Gigantică poart-o cupolă pe frunte,/ Și vorba-i e tunet, răsufletul ger.” (G. Coșbuc, „Pașa Hasan”)

Inversiunea – figura de stil care constă în schimbarea topicii obișnuite a cuvintelor în propoziție sau frază, cu scopul de a scoate în evidență un obiect, o însușire, o idee, etc.

Exemplu: „Și din a haosului văi/ Un mândru chip se încheagă” (M. Eminescu „Luceafărul”)

Enumerația – figura de stil care constă în înșiruirea unor termeni de același fel sau purtători ai unor sensuri apropiate în context, înșiruire care conduce la amplificarea ideii exprimate

Exemplu: „Eram așa de oboist/ de primăveri,/ de trandafiri,/ de tinerețe/ și de râs.” (L. Blaga „Leagănul”)

Repetiția – figură de stil constând în folosirea de mai multe ori a aceluiași cuvânt sau a mai multor cuvinte spre a întări o idee sau o impresie

Exemplu: „Flori de tei deasupra noastră/ Or să cadă rânduri – rânduri” (M. Eminescu, „Dorința”).

Imagini artistice:

• Vizuale „Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratec” (M. Eminescu)
• Auditive „Și scârțâiau coroanele de plumb” (G. Bacovia)
• Olfactive „Mai sunt încă roze, mai sunt/ Și tot parfumate și ele” (Al. Macedonski)
• Kinetice „Luna pe cer trece” (M. Eminescu)
• Tactile „Și e frig în casa noastră” (Șt. O. Iosif)

Elemente de prozodie

• Măsura – numărul de silabe dintr-o strofă
• Rima:
  • Încrucișată: schema: abab
  • Pereche: schema: aabb
  • Îmbrățișată: schema: abba
  • Monorima: schema: aaaa
• Ritmul:
  • Trohaic: /  _ „Doi-nă,/ doi-nă,/ cân-tic/ dul-ce/” („Doină”)
  • Iambic: : _   /  „Un cânt/ pri-beag/ îm-bră/-ți-șea/-ză fi/-rea” (O. Goga, „Dăscălița”)
  • Amfibrahic: _   /  _ „pe vo-dă-l/ ză-reș-te/ că-la-re/ tre-când” (G. Coșbuc, „Pașa Hasan”)

Specii literare lirice:

• Pastel – specie lirică ce conține elemente de descriere a unui peisaj

Exemplu: V. Alecsandri,  „Malul Siretului”

• Odă – poezie cu caracter de adresare, dedicată unei personalități, idei, unui ideal, naturii, artei, iubirii, în care sunt prezentate sentimente de admirație sau preamărire.

Exemplu: Gh. Asachi, „La patrie”

• Elegie – specie a liricii culte, ce exprimă un sentiment de tristețe și cuprinde, adesea, elemente filozofice, sociale, de natură, de iubire, în funcție de determină sentimentul fundamental.

Exemplu: M. Eminescu, „Elegie”

• Meditație – specie a liricii filozofice, ce exprimă experiențe intelectuale esențiale și presupune o puternică participare afectivă.

      Exemplu: M. Eminescu, „La steaua”

C. Genul dramatic – totalitatea operelor literare în care ideile autorului sunt transmise de către personaje, prin intermediul dialogului. În genul dramatic, personajele interacționează în conflicte dramatice. Principalul mod de expunere este dialogul.

Specii literare dramatice:

1.   Comedie – specia genului dramatic ce stârnește râsul, fiind bazată pe un conflict uneori derizoriu, în cadrul căruia personajul este confruntat cu false probleme. Conflictul dezvăluie, de multe ori, contrastul dintre aparență și esență, iar deznodământul e unul vesel.

Exemplu: I. L Caragiale, „O scrisoare pierdută”

2.   Tragedie – specia genului dramatic cu personaje puternice, aflate în conflict cu propriile lor destine, soluționate tragic, prin înfrângerea sau moartea eroului.

Exemplu: W. Shakespeare, „Romeo și Julieta”

3.   Drama – specia genului dramatic în care se amestecă elemente de comedie și tragedie, cu o mare varietate de forme și conflict puternic.

Exemplu: L. Blaga, „Meșterul Manole”