Introducere Copy

Bun venit în noua ta lume didactică!

Pentru profesorul de română, conceperea materialelor pentru clasă și selectarea fragmentelor de text sunt provocări continue. Deși variate, manualele oferă uneori selecții de texte și sugestii de activități cărora le lipsește acea componentă interactivă, care, mai simplu spus, nu îi atrag pe elevi. De aceea, ne-am gândit să venim în sprijinul profesorilor de română, indiferent dacă sunt la începutul carierei didactice sau au ani de experiență. Am selectat fragmente de texte și am conceput activități în cadrul cărora învățarea să se producă cu ajutorul componentei ludice, în care elevul să învețe să se joace cu textul.

Selecția noastră de materiale urmărește parcursul programei școlare de clasa a 10-a, oferind fișe de lucru, teste și sugestii de exerciții grupate în funcție de unitățile de învățare din programa școlară. Materialele sunt gândite drept adjuvant pentru manual, în sensul că sunt concepute astfel încât să poată fi folosite direct la clasă. În același timp, ele sunt însoțite de explicații legate de modalitățile recomandate de utilizare (scenariu al activităților sau sugestii de răspunsuri pentru teste), astfel încât să vină în sprijinul profesorilor de-a lungul întregului parcurs de predare-învățare-evaluare. Pe parcursul anului școlar, vom continua să îți oferim materiale care să îți vină în ajutor, construind, treptat, o colecție de activități didactice care să te ajute să poți să te bucuri, alături de elevii tăi, de posibilitatea de a explora lumea fascinantă a literaturii.

Programa de clasa a 10-a este dedicată explorării noțiunilor de teorie literară. Construită pe baza separării epic / liric / dramatic, programa urmărește evoluția speciilor literare aferente celor 3 genuri. În același timp, prin studiul detaliat al noțiunilor structurale de compoziție a textului și prin aprofundarea operelor unora dintre autorii canonici, sunt introduse primele noțiuni legate de periodizarea literaturii în funcție de curentele și ideologiile literare. Din experiența noastră, deși programa nu insistă asupra acestui aspect, o prezentare monografică a autorilor canonici le este de folos elevilor, în scopul înțelegerii aprofundate a fenomenului literar. Bineînțeles, nu toți autorii studiați pe parcursul clasei a 10-a intră în categoria autorilor canonici, deci, din nou, în anumite părți ale programei, profesorul are libertatea de a aprofunda anumite opere sau specii literare ce i se par reprezentative pentru conceptele teoretice studiate sau pentru dezvoltarea anumitor competențe.

În cele ce urmează, vei avea acces la:

  • Teste inițiale cu bareme;
  • Fișe recapitulative ale noțiunilor teoretice, necesare la începutul anului școlar;
  • Fișe de lucru recapitulative pentru începutul anului școlar, cu sugestii de răspunsuri;
  • Fișe de lucru pentru fiecare unitate de învățare;
  • Teste sumative pentru fiecare unitate de învățare;
  • Teste de lectură pentru operele de proză și dramaturgie din programă, cu sugestii de răspunsuri.