Teacherspa are onoarea de a găzdui o postare de blog din partea unui redactor invitat. Domnul profesor doctor Gabriel Octavian Negrea este director al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu și specialist în educație cu o îndelungată experiență managerială.

Întrebarea

Recent, am avut ocazia unei discuții cu un ziarist. În timpul interviului mi s-a adresat o întrebare extrem de pertinentă ce depășea, cu o incredibilă și neașteptată responsabilitate publică, momentul și scandalul public menit să facă rating. Întrebarea se referea la pregătirea viitoarelor generații de profesori pentru a face față unor situații similare cu cea din ultimii doi ani. Mult timp după interviu, întrebarea mi-a rămas în minte. M-a făcut să mă gândesc la semnificația generică a profesiei de dascăl, dincolo de prezentul imediat, cel care ne ocupă cea mai mare parte a gândurilor. În acel plan profund, real, percep, cu dezolare, tot ceea ce am pierdut în ultimii doi ani. Tot ceea ce am pierdut personal și profesional. Toate problemele sistemului pe care le-a scos la suprafață această nevoie urgentă de digitalizare a actului educațional. S-a pierdut o șansă. Să nu îmi spuneți că nu trăiți această senzație de pierdere iremediabilă. Pentru că, îmi pare rău dacă vă dau acum această veste, este o pierdere iremediabilă. Dar nu ar fi trebuit să fie inexorabilă.

Problema

Ceea ce s-a petrecut în ultimii doi ani în lume a pus profesorii în fața unor probleme nemaiîntâlnite. Nimeni nu a avut pregătirea necesară pentru a face față acestei situații. Nici profesori, nici directori, nici autorități. Am fost total surprinși că „iarna nu-i ca vara” (scuze pentru butada gratuită) și suntem, în bună măsură în continuare, surprinși de ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă.

Realitatea

Sistemul de învățământ este caracterizat de o inerție foarte mare. Nu trebuie să citiți ce cred specialiștii în această privință. Este suficient să vă analizați propriile reacții la orice schimbare, oricât de mică, impusă de legislație, de curriculum, de director ori de șefii de catedră (demodați acum, din rațiuni greu de înțeles). Pentru că are această inerție inerentă unui sistem enorm, cu responsabilități foarte mari și, cel puțin în cazul nostru, ultra-controlat de la nivel central, nu poate efectiv să răspundă rapid la provocări mari și urgente. În consecință, singura variantă este să fie pregătit pentru așa ceva… atât cât se poate.

Nu profesorii ori directorii trebuie să asigure această pregătire. Trebuie asigurată legislativ, prin formarea profesorilor și prin resursele necesare.

Ceea ce trebuie să facă autoritățile este să aibă în rezervă sau, ideal, active resursele necesare. Resurse materiale și, mai important, curriculare.

Soluția?

Nu poți să desfășori o activitate online fără resurse curriculare. Manuale digitale, programe adaptate pentru astfel de situații, resurse efective de învățare pentru elevi și de predare-evaluare pentru profesori. Și ca să contracarez opiniile celor care susțin că avem manuale „digitale”… Un manual publicat în format PDF (atâtea câte sunt, că nici măcar nu sunt publicate toate câte sunt necesare….) NU ESTE un manual digital… Un manual digital trebuie să fie interactiv, să permită elevului să parcurgă programa prin activități de studiu individual (prin simpla citire, dacă vreți) cu aplicații și exerciții la care primește pe loc feedback asupra a ceea ce a reușit sau nu… feedback complet, descriptiv, nu „corect”/„incorect” – ca să îl sprijine în învățarea în continuare. Și aici, la acest feedback, este necesară intervenția profesorului…

Mă gândesc, nu știu, poate din martie 2020 ar fi fost timp să fie pregătite astfel de resurse și ar fi fost timp să se regândească formarea profesorilor și a directorilor. Se pare că nu a fost timp… E totuși bine că așa, la nivelul „firul ierbii”, au început să încerce ceva profesorii care au înțeles și care fac ceva pentru a încerca să evite inexorabilul din viitorul nostru …