TeacherSpa

De ce merită să devii profesor

Data postării

A fi profesor în România reprezintă, astăzi, o provocare. Relația complicată cu părinții, elevii și societatea civilă, legislația contradictorie și nenumăratele lipsuri din sistem sunt doar câteva dintre dificultățile prin care trebuie să navighezi dacă vrei să ai o carieră în acest domeniu. Acestea sunt motivele de stres zilnic pentru cei care lucrează în acest sistem. Dar, dincolo de ele, e ceva mai mult, ceva ce te motivează inițial și care te poate motiva și pe parcurs, dacă reușești să îți aduci aminte, din când în când, de ce aceasta e o meserie frumoasă.

  • Vei avea impact asupra unor destine

Dincolo de orice lege, autoritate națională sau opinie publică, cel mai important lucru pe care îl face un profesor, zi de zi, e să fie alături de niște copii. „A fi alături” e cea mai bună sintagmă pe care am găsit-o pentru a descrie complexitatea acțiunii. Profesorul e cel ce transmite cunoștințe dintr-un domeniu sau mai multe, dar e, în același timp, cel ce poate influența dezvoltarea, formarea intelectuală și afectivă a unor copii. În 4-5 ani, cât durează un ciclu școlar, îi vezi cum se schimbă. Dacă ai noroc și păstrezi legătura cu ei, ai șansa să urmărești maturizarea, devenirea lor sub toate aspectele. Nu știu dacă există vreo altă profesie care să poată oferi această satisfacție. Practic, ai un loc în față la spectacolul vieții.

  • Vei învăța multe despre oameni și despre tine

Oricine vine din afara sistemului și nu a văzut pe viu cum funcționează mintea și personalitatea copiilor îți va spune că a fi profesor e o meserie grea, că elevii nu își respectă dascălii și alte lucruri de genul acesta. Meseria de profesor te pune, fără discuție, în fața unor momente dificile. Mințile copiilor (indiferent dacă sunt în clasa pregătitoare sau se pregătesc de bac) sunt curioase și arareori găsești pe vreunul care să nu fie interesat de absolut nimic. Personalitățile lor sunt variate și evident că nu vor vibra toate la unison cu personalitatea ta. Dacă îi lași să te învețe ceva, te vor învăța să te adaptezi la absolut orice întorsătură de situație, dialog sau problematizare pe care ți-o ridică la fileu. Dacă îi vei lăsa să te învețe, nu ai șanse să te plictisești în meseria aceasta.

  • Îți vei antrena mintea și îți vei transmite pasiunea

Relația cu sistemul de educație e probabil cel mai spinos aspect al meseriei. Sistemul e un mecanism complex, greoi, cu reguli pe care trebuie să le înveți din mers și care, deși încearcă să ajute, de multe ori complică lucrurile inutil. Îl poți învăța în câțiva ani. Din fericire, după ce îi înveți mecanismele, îți vei da seama că orice schimbare e de fapt o reordonare a acelorași principii, dar cu accent pe alte priorități. Ce te poate salva din uzura cauzată de rotițele sistemului? Pasiunea pentru ceea ce predai copiilor. Și, bineînțeles, bucuria pe care ți-o aduc ei, în cel mai sincer mod posibil.

  • Vei evolua continuu

În primul meu an de profesorat, am primit cel mai realist și cerebral sfat de la o colegă de cancelarie, ce îmi fusese profesoară de matematică în gimnaziu: „Să nu pierzi niciodată din vedere imaginea de ansamblu asupra a ceea ce faci.” Am lucrat 12 ani în învățământ și, de fiecare dată când m-am întors la acel big picture, am găsit soluții pentru probleme ce păreau insurmontabile. Iar, pentru mine, imaginea de ansamblu a avut întotdeauna în centru evoluția.

Mai multe
articole